Gheorghiţă Ghinea (Uriaşu) era genul de om de care te simţeai legat sufleteşte încă din momentul în care făceai cunoştinţă cu el. Avea în priviri o blândeţe aproape nefirească, aflată în  contrast izbitor  cu înfăţişarea sa masivă şi oarecum încruntată. De câte ori apărea pe coridoarele ziarului la care lucram în tinereţe, aveam grijă să las deoparte eventualele probleme şi enervări specifice muncii într-o redacţie de cotidian de teamă să nu-l rănesc involuntar cu asperităţile unui comportament prea prozaic sau insuficient supravegheat. Nu cerea, ci impunea prin simpla lui prezenţă delicateţe şi  înţelegere din partea celor din jur. Îmi plăcea să mă uit la desenele pe care mi le înşira pe birou cu rugămintea de a-l ajuta să facă o selecţie a lor înainte de a intra la şefii ziarului, cum la fel de mult îmi plăcea să-l ascult povestindu-mi despre viaţa pe care o ducea în micul oraş  prahovean în care se stabilise, despre cercul de desen pe care îl conducea şi despre cei câţiva copii talentaţi pe care îi îndruma. Adesea, din glasul lui răzbătea o tristeţe copleşitoare, însă niciodată mărturisită până la capăt, generată probabil de... Citeşte mai mult...